George Enescu a fost geniul care a iubit și a slujit muzica toată viața, artistul modest dar cu nenumărate înzestrări, creatorul stăpânit de o neobișnuită generozitate. A crescut, în ultimii ani, nu doar interesul muzicienilor pentru creațiile lui George Enescu, dar și difuzarea informațiilor despre viața maestrului în spațiul online. Un asemenea demers este binevenit însă ar trebui studiate însemnările muzicologilor, istorisirile persoanelor care l-au cunoscut pe George Enescu și dezvăluirile făcute de maestru în interviurile pe care le-a acordat de-a lungul timpului. Au existat, și în trecut, persoane care au romanțat și falsificat biografia lui Enescu, fără să țină cont de relatările muzicianului. De exemplu, câți frați a avut George Enescu, 7 sau 11? I-a fost Eduard Caudella profesor? Când a cunoscut-o pe Maruka? A fost ”ajutat de regina Carmen Sylva să își desăvârșească pregătirea în orașul lui Mozart și Beethoven”?

George Enescu a avut șapte frați

Maria și Costache Enescu au avut 8 copii, în afara celor 4 născuți morți, Luță, Aurel (1871-1878), Emil (1872-1878), Veronica (m.1878), Costică (m.1878), Ionel (1878-1878), unul al cărui nume nu se cunoaște și Gheorghe (1881-1955). Cei 7 frați ai lui George Enescu, cu excepția lui Ionel care a murit la șapte luni, au trăit între 5-12 ani. La 7/19 august 1881, venea pe lume Gheorghe Enescu.

”Eram al optulea copil și totuși copil unic: șapte frați și surori se născuseră până la mine. Doi dintre ei au murit de mici de tot; în 1878, o epidemide de angină difterică i-a răpus pe ceilalți cinci.”

Caudella nu i-a fost profesor

Întrebat de preotul N. Hodoroabă, în interviul pe care i l-a acordat în martie 1927, dacă a luat lecții de vioară de la Eduard Caudella, maestrul a răspuns:

”Nu. La vârsta de 5 ani m-a dus tată-meu la el și i-am cântat așa cum învățasem, după ureche. Mi-a spus că am talent și m-a trimis acasă să învăț notele. Le-am învățat de la un inginer (Mișu Zoller) din Dorohoi care studiase în Germania, iar la 7 ani tată-meu m-a dus din nou la Iași de am cântat înaintea profesorului, de astă dată însă pe note.”

Enescu a precizat că îi datorează lui Caudella recunoașterea talentului și îndrumarea tatălui de a-l trimite la studii în străinătate, la Viena.

A susținut primul concert la vârsta de 8 ani

În 24 iulie / 5 august 1889, Enescu merge cu familia la Slănic-Moldova. La vârsta de 8 ani, tânărul muzician apare pentru prima dată în public și oferă primul concert, la Slănic, ”în folosul săracilor din localitate”. Interpretează două fantezii de Jean-Baptiste Singelée pe arii din operele ”Fiica regimentului” și ”Faust”. Un copil de 8 ani uimea nu doar prin talentul său, ci și prin gestul pe care îl face, concertul va fi primul din seria concertelor în scop de binefacere pe care le va susține de-a lungul vieții.

Poema Română a compus-o la cincisprezece ani și jumătate

În convorbirile cu Bernard Gavoty, Enescu mărturisește, ”Aveam cinsprezece ani și jumătate și scriam Poema română, deh”.

A întâlnit-o pe Maria Cantacuzino (Maruca) la prima audiție românească a lucrării Poema Română

La 1 martie 1898, Poema română a fost interpretată în primă audiție românească la Concertul simfonic organizat la Ateneul român. În sala plină s-a aflat și Maria Cantacuzino împreună cu părinții ei, Alice și Dimitrie Rosetti Tescani. Muzicologii situează întâlnirea dintre Enescu și Maruka în 1907, 1909 ori 1912 însă cei doi s-au văzut prima dată la recepția oferită de Spiru Haret, ministrul Instrucțiunii Publice și Cultelor, în onoarea compozitorului.

Palatul ”i-a deschis porțile” în 1898, după succesul Poemei Române

Regina Elisabeta l-a cunoscut pe Enescu după ce i-a fost recomandat de principesa Elena Bibescu. Familia regală nu i-a oferit niciun sprijin cât timp a studiat la Viena și Paris. În 1927, Enescu îi dezvăluia preotului Hodoroabă:

”Porțile Palatului Regal mi s-au deschis abia după ce s-a vorbit de mine în străinătate: «le jeune maître Georges Enesco». Compusesem și cântasem la Paris Poema Română [… ]. După succesul meu la Paris, marea regină m-a chemat și mi-a dăruit loc de liniște și muncă în chiar corpul Palatului.”

Bibliografie:

Cosma, Viorel, ”Enescu azi, Premise la redimensionarea personalității și operei ”, Timișoara, Ed. Facla, 1981;

Idem, ”Eseuri, exegeze și documente enesciene”, București, Ed. Libra, 2001;

Gavoty, Bernard, „Amintirile lui George Enescu / Les Souvenirs de Georges Enesco”, trad. Elena Bulai, București, Editura Curtea Veche, 2017;

Kogălniceanu, Ilie, ”Destăinuiri despre George Enescu”, București, Ed.Minerva, 1996;

Manolache, Laura, ”George Enescu – Interviuri”, București, Ed. Muzicală, 1988;

Voicana, Mircea, ”Monografia George Enescu”, București, Ed. Academiei, 1971;

Zeletin, C. D, ”Scrieri”, vol. 5, București, Ed. Spandugino, 2016.