
Pianista de origine portugheză, Maria João Pires, un artist cu totul special, creează prin intermediul muzicii acea magie inexplicabilă.
În romanul epistolar „Julie sau Noua Eloiză” al lui Jean-Jacques Rousseau, se spune că „sunt atâtea lucruri percepute doar graţie sentimentelor fără să ne putem explica de ce! Câte astfel de «nu ştiu ce» ne tot apar în cale, pe care numai gustul le poate judeca! Gustul este oarecum microscopul raţiunii, întrucât o face să vadă lucrurile mici, iar câmpul său de acţiune începe acolo unde se sfârşeşte cel al raţiunii. Aşadar, de ce anume avem nevoie pentru a-l cultiva? Să exersăm să privim după cum simţim, să judecăm Frumosul ca pe un mod de explorare, iar Binele ca pe un sentiment.” Această idee ar putea fi aplicată şi limbajului muzical, să exersăm să ascultăm după cum simţim.
Pentru a înţelege o nouă compoziţie Maria João Pires încearcă să ajungă la esenţa lucrării, acea parte misterioasă, sufletul ei. Opera trebuie ascultată, simţită utilizând cât mai puţin raţiunea.
Blândeţea şi eleganţa interpretării desăvârşite a Mariei João Pires atrage şi poartă auditoriul în acel univers al muzicii care, potrivit renumitei pianiste, înţelege mai bine decât realul, decât umanul. Muzica, o lume în sine, devine refugiul copilului dornic să pătrundă tainele artei sunetului. Copilăria este pentru Maria João Pires momentul construirii bazei artei interpretative ce se va dezvolta de-a lungul anilor. Pasiunea de a cânta în variate moduri aceeaşi notă, dar şi felul în care deprinde singură, de la vârsta de 3 ani, să-şi folosească trupul pentru a înfăptui ceea ce-şi doreşte, o ajută pe Maria João Pires să creioneze imaginea propriei arte muzicale. Atentă la detalii şi într-o continuă descoperire alcătuieşte o atmosferă intimă prin interpretarea transparentă, suavă. Muzica artistului creator de lucruri frumoase dă naştere conexiunii dintre interpret şi auditoriu. O conexiune ce depăşeşte latura umană. Pentru Maria João Pires „muzica este întotdeauna speranţă, trebuie să-ţi ofere linişte şi să-ţi îmbogăţească viaţa”.
Maria João Pires este tipul de artist care abordează doar acele lucrări apropiate firii sale. Virtuoaza pianistă valorifică exact partiturile compozitorilor fiind atentă la maniera în care a fost realizată opera pentru a interpreta în concordanţă cu ceea ce şi-au dorit aceştia. Pe lângă cunoaşterea foarte bine a unei lucrări şi interpretarea întocmai, pentru că „ceea ce este scris este sacru”, Maria João Pires acordă o mare importanţă respiraţiei, conştiinţei de sine şi stării de prezenţă. De-a dreptul uimitoare, muzica pianistei Maria João Pires te cuprinde şi-ţi atinge sufletul făcându-l să tresalte de bucurie datorită interpretării atât de sublime.
Campos Coelho, profesorul de la Conservatorul din Lisabona, Francine Benoit alături de care a studiat compoziţie, teorie, istoria muzicii, Rosl Schmid cu care lucrează în perioada 1960-1964 la Academia de Muzică din Munich sau Karl Engel din Hanover i-au îndrumat paşii în universul muzicii, dar trei mari pianişti români au devenit modele şi surse de inspiraţie pentru Maria João Pires. Dinu Lipatti este artistul pe care-l consideră „prima iubire”, maestrul pe care şi-ar fi dorit să-l întâlnească. Buna lui prietenă, Clara Haskil devine o altă preferinţă apreciată pentru interpretarea unică a lui Mozart, iar pe Radu Lupu îl numeşte ”cel mai important pianist contemporan”.
Prin intermediul proiectelor în care se implică, aşa cum este cel din Belgia, de la Queen Elisabeth Music Chapel, Maria João Pires doreşte să formeze anumite legături între generaţiile de artişti dar şi să ofere o alternativă într-o lume axată pe competiţie. Pianista afirmă în diverse interviuri că între artişti competiţia nu trebuie să existe întrucât distruge arta. La cursurile pe care le susţine îi place să-i ajute pe muzicieni să se redescopere şi să se înţeleagă. Le vorbeşte despre influenţa artei asupra vieţii şi menţionează rolul pe care-l joacă descoperirea.
În spatele fragilităţii artistei portugheze se ascunde o fiinţă puternică a cărei atingere delicată conferă valoare oricărui pian.
Articol realizat pentru Festivalul Internațional George Enescu, în 2015.